În 22 noiembrie a.c., la Galeria
Romană din Bucureşti, a
avut loc vernisajul expoziţiei
retrospective „Tescani 40”,
în 2016 împlinindu-se patru
decenii de la prima tabără
de artă plastică organizată
la Tescani.
Recursul la memorie stârneşte un
val copleşitor de imagini, chipuri,
întâmplări. Începutul nu a fost uşor.
În 1974, pictorul Ilie Boca a avut
inspirata idee de a organiza o tabără
de grafică la Bacău. Cu sprijinul
autorităţilor de atunci, cu materiale
furnizate de vestita fabrică Letea
(astăzi doar o amintire), prin uniunile
de creaţie existente, au fost invitaţi
graficieni care au venit să lucreze la
Bacău pentru o perioadă limitată de
timp. Faptul a stârnit interes şi, în
anul următor, în 1975, tot la iniţiativa
pictorului Ilie Boca, s-a organizat
un experiment cu durată de aproape
un an, pe tema „Arta în industrie”,
cu o deschidere mai largă, incluzând
designul, vestimentaţia, decoraţiunea,
etc. Participanţii, printre care Ileana
Micodin, Ala Popa Jalea, Mihai Mănescu,
Ana Maria Smighelschi, Tibi Nicorescu,
Silviu şi Ethel Lucaci Băieş, Elena
Brontzki, graficieni deja consacraţi în
plastica românească, au făcut cunoscută
reuşita iniţiativei de la Bacău.
Un an mai târziu, în 1976, pictorul
Ilie Boca, sprijinit în idee de Ileana
Micodin, a propus mutarea taberei la
Tescani unde, după decenii de ruină
şi distrugeri, se făceau lucrări de
reabilitare a Conacului Rosetteştilor,
dăruit cu generozitate artiştilor şi
intelectualilor de către Maria Rosetti-
Enescu, prinţesă Cantacuzino, încă
din 1947, moment în care lua drumul
fără întoarcere al exilului, alături de
soţul ei, George Enescu. Conacul nu
era încă gata cu amenajările interioare,
dar locul, mirific, cuceritor, îmbinare
între încărcătura sa istorică şi frumuseţea
naturii, a atras irezistibil artiştii. O
înaltă spiritualitate vibrează parcă
între zidurile acestei reşedinţe aparţinând
de secole unor oameni mari, implicaţi
în toate evenimentele politice ale
timpului lor. Eleganţa şi vechimea
construcţiilor, cultura familiei Rosetti,
deţinătoarea unei bibiloteci renumită
şi din păcate distrusă, Conacul în care
şi-au găsit loc de meditaţie, lucru şi
odihnă pesonalităţi ale ştiinţei şi artei
româneşti şi pe care, încă din secolul
al XIX-lea, proprietarii l-au deschis
ca Salon al unor manifestări demne
de un adevărat centru de cultură,
au determinat reluarea acestei tradiţii.
Şi construcţia în sine a Conacului este
specială. Vasile Parizescu, preşedintele
Societăţii Colecţionarilor de Artă din
România, după ce l-a vizitat în
1991, l-a clasat în rândul „micilor
palate”, având în vedere linia arhitectonică,
detalii de faţadă, amplasare.
Aşa se face că prima tabără de
artă plastică „Plein air”, cu tema
„Peisaj”, are loc la Tescani, în 1976.
De atunci, an de an, plasticienii,
descoperind mereu frumuseţea unică
a locului, liniştea gravă a parcului,
odinioară aproape dendrologic prin
esenţele rare cultivate aici, uriaşele
candelabre ale castanilor seculari,
semeţia aleilor maiestuoase de plopi
ce delimitau proprietatea şi erau
un însemn pentru Bâzu Cantacuzino,
fiul prinţesei, atunci când venea la
Tescani şi ateriza pe micul aerodrom
din vârful dealului, dar şi ospitalitatea
gazdelor, s-au bucurat să lucreze
aici, pentru câteva săptămâni. Foarte
curând, la grupul de început al
graficienilor s-a alăturat pictorul
Horia Bernea, pentru care Tescanii
au devenit o a doua casă. Tabăra
de grafică şi-a lărgit participarea prin
prezenţa pictorilor, nume deja consacrate
ca Paul Gherasim, Constantin Flondor,
Sabina Negulescu, Ileana Micodin,
Vlad Micodin, Doru Ulian, Teodor
Rusu, Gheorghe Velea, Letiţia Oprişan,
a ceramiştilor şi sculptorilor – Sultana
şi Ovidiu Maitec, Cela Neamţu, Napoleon
Zamfir, cel care a proiectat şi realizat
„Orga de apă” din parcul Conacului.
Veneau nu numai în timpul taberei,
dar şi în cursul anului, împreună
cu familia, atunci când condiţiile
de sejur au început să o permită.
Pentru că Aşezământul de Cultură
de la Tescani a fost inaugurat abia
în 1980 şi a primit acest nume conform
Actului de donaţiune, din 1947.
Prin tenacitatea organizatorilor,
a pictorului Ilie Boca, a pictorului
Horia Bernea, au venit la Tescani,
credem, mai toţi marii artişti ai culturii
noastre, nu numai plasticieni. Taberele
de plastică se încheiau cu o expoziţie
etalată în galeriile băcăuane, unde
erau invitaţi să jurizeze şi să prezinte
lucrările, critici de artă, printre primii
Ion Frunzetti (la expoziţia „Umorul
în Artă”), Constantin Prut şi Alexandra
Titu, Dan Hăulică, Mircea Oliv, Grigore
Coban. Din 1977, un mare prieten
al Tescanilor, nedespărţit de acest
loc şi prin biografia sa, a devenit
scriitorul, filozoful, criticul de artă,
Andrei Pleşu, în acel moment lector
universitar la Institutul „Nicolae
Grigorescu” din Bucureşti. Numărul
celor ce participau la taberele anuale
de la Tescani a crescut simţitor pe
măsura trecerii timpului, îmbogăţindu-se
cu nume ca Afane Teodoreanu, Şerban
Gabrea, Marin Gherasim, Constantin
Doroftei, Constantin Berdilă, Florin
Ciubotaru, Paul Neagu, Mihai Sârbulescu,
Horia Paştina, Ion Stendl şi mulţi
alţii. Programul acestor tabere cuprindea
şi vizitarea unor mânăstiri cu frescă
interioară şi exterioară, excursii la
bisericile din lemn din împrejurimi,
toate acestea oferind prilej de inspiraţie
şi găsirea de soluţii în transfigurarea
peisajului, acesta fiind înţeles ca
ambient fizic, dar şi ca spaţiu consacrat
al gândirii plastice. Lucrând pe o temă
comună, soluţiile rămân foarte diferite
în funcţie de alegerea, preferinţa,
materialul folosit, geniul artistic al
fiecărui creator în parte.
Din 1990, atunci când s-a putut,
Atelierul în aer liber de la Tescani
s-a deschis devenind internaţional,
primind participări din întreaga lume.
Aceasta pentru că, pe de o parte, artiştii
români au putut lesne să circule, să
ia parte la manifestări dinafara graniţelor
noastre, să expună în străinătate, legând
prietenii şi schimburi de idei cu alţi
creatori, pe de alta, pentru că Centrul
de Cultură Rosetti-Tescanu – George
Enescu, cum se numea instituţia de la
Tescani, a făcut parte din două importante
asociaţii culturale, una europeană, Les
Rencontres, cu sediul la Paris, şi una
internaţională, RES ARTIS, Reşedinţe
pentru artişti, cu sediul la Amsterdam.
Centrul de Cultură de la Tescani a fost
şi recensat ca reşedinţă pentru scriitori
şi traducători, de către Casa Cărţii, din
Montpellier, aflată sub egida Academiei
franceze. Astfel că, pe aceste două căi,
Atelierul de la Tescani s-a făcut cunoscut,
a trezit interesul artiştilor, a primit noi
propuneri.
Şi era un moment de mare bucurie
când, în preziua deschiderii oficiale
a Atelierului, arboram steguleţele
ţărilor cu participanţi la acesta,
steguleţe ce fluturau între două clădirimonument,
Merăria – mică fortăreaţă
zidită în 1769 – şi Conacul, construit
într-o primă formă în 1881. Alături
de plasticienii români, Ion Irimescu,
Diana Brăescu, Ioan Burlacu, Cristina
Ciobanu, Mihai Chiuaru, Irina Dascălu,
Vasile Mândră Crăiţă, Suzana Fântânaru,
Ion Lăzureanu, Dumitru Macovei,
Carmen Poenaru, Ioan Augustin Pop,
Ileana Ploscaru Panait, Angela Tomaselli,
ca să cităm doar câţiva, paleta
participărilor s-a deschis larg şi spre
exterior, cu Alfred Grieb din Germania,
Aidas Bleda din Lituania, grupul
Torzo din Cehia, Koji Ueyama din
Japonia, Vineet Kumar din India,
Gmail, renumit pictor din Egipt, Tan-
Swi Hian, pictor şi pietrar cu muzeu
amenajat de Stat din timpul vieţii
la Singapore, Anita Ghei Malhotra
din India, convinsă că a mai fost la
Tescani în altă viaţă, Jana Stork
din Suedia, Mihail Guidea din Ucraina,
Joseph Sou din Spania, şi câţi alţii
din Elveţia, Franţa, Danemarca, Grecia,
Turcia, Anglia, Canada. Nu au lipsit
în niciun an plasticienii din Republica
Moldova printre care Dimitrie Peicev,
Simion Zamşa, Mihail Grecu, Serghei
Cuciuk, Anatol Rurak, Ecaterina Ajder,
Eleonora Barbeş, Nelly Vrânceanu.
Atelierul a inventat şi un mod
original de expunere: la sfârşit, prima
expoziţie, cu toate lucrările realizate
de plasticieni, se aranja în aer liber
la Tescani. Artiştii îşi expuneau
creaţiile şi în mica galeria din Merărie,
în holul de onoare al Casei, dar,
mai ales, se scoteau toate stativele,
şevaletele de câmp, tot ce putea oferi
susţinere pentru pânze, la care se
adăugau pereţii Bisericii Sf. Gheorghe
din incinta curţii, treptele de la intrare,
zidurile Conacului, gardurile vii. Era
cea mai frumoasă expunere ce se
putea vedea vreodată, lucrările erau
jurizate, alese pentru expoziţia deschisă
în galeriile din Bacău sau parafate şi
pregătite pentru plecarea în cele
patru zări de unde veneau participanţii.
Şi nu de puţine ori, ochii se umpleau
de lacrimi, din regretul despărţirii
de loc, de prietenii recent dobândiţi,
de timpul petrecut împreună.
În 2006, a 30-e aniversare a
Atelierului în aer liber de la Tescani
s-a sărbătorit printr-o retrospectivă
organizată la Bucureşti, la Galeriile
Veroniki şi s-a realizat cu sprijinul
regretatei eseiste, critic de artă şi
istoric, Maria-Magdalena Crişan,
custode şi curator al expoziţiei. Au
fost selectate şi expuse lucrări realizate
de-a lungul timpului şi au vorbit
despre acest aproape „fenomen”
Tescani, prin continuitate, consecvenţă
şi calitate, eminentul critic Dan
Hăulică, scriitorul şi filozoful Andrei
Pleşu şi Maria-Magdalena Crişan.
Din 2007, în noua alcătuire
administrativă, proiectul Atelier „Plein
air” a fost continuat, alături de altele
iniţiate din anii precedenţi. Despre
expoziţia ediţiei 2016 s-a scris cu multe
detalii în revista „Ateneu” din Bacău.
Mulţi dintre cei care au format
nucleul de început al acestei manifestări
nu mai sunt printre noi. Dar rămân
lucrările lor, realizate la Tescani,
mărturie elocventă a calităţii acestui
proiect, înfăptuit cu determinare, cu
dăruire, cu profesionalism, sub
îndrumarea iniţiatorului său, pictorul
Ilie Boca, el însuşi nelipsit în toate
ediţiile organizate la Tescani.
