(Cîte ceva despre vizita lui Aurel Dumitraşcu cînd împlinea 59 de ani)

Un bărbat cu părul rar, lung,
ca al beatnicilor de altă dată,
uşor de confundat cu un motociclist
care se distrează la zidul morţii
turîndu-şi destinul pînă se desprind
stele albastre din piatra
meteoricului nostru pămînt
are ceva din indiferenţa tristă
a vînzătorilor de insule
din mări destul de incerte,
nu a fost acolo
dar e sigur că toate vapoarele au un
port de rezervă
(buzele subţiri i se mişcă nervos,
nasul pare
o amprentă pe un obraz traversat
de vinişoare vineţii)
tot despre moarte vorbiţi? mă întreabă
tot, îi răspund
moarte e tot ce rămîne în urmă,
îmi spune
(la gît omuşorul pronunţat
se mişcă în sus şi în jos
de parcă ar pompa întuneric din piept
să ajungă pentru înnoptat întreaga
lume)
aici am rufe murdare, de la drum,
îmi spune
ar trebui să fie un coş pe undeva,
să le las.
mă aplec, caut coşul de rufe. e plin.
nu-i nimic, poate data viitoare
să fie vreo posibilitate.
prea multe lucruri se întîmplă pentru
ultima oară, îmi spune.
dar dimineţile se furişează pe lîngă
ziduri
ca hoţii de vise, îi spui.
mai fumezi? mă întreabă.
am renunţat de o vreme, tuşeam
mult,
mult.
e bine, nici aici nu se fumează, să ştii.
e vreo posibilitate de fugă de acolo?
întrebi
da, dar numai dinspre moarte, spre altă
moarte. niciodată
spre viaţă.
a-ha!
uite, pun pe masă bucate,
vii de la drum,
nici nu ştiu dacă dincolo
e aproape sau e departe
(e palid ca o biserică în pustie. pe
frunte
o cicatrice veche, o pleoapă îi
tremură ca frunza de plop
în miezul toamnei)
a, nu, printre resturile de cuvinte,
oscioare de frază,
oscioare de propoziţii,
mai găsesc firişoare de viaţă. îmi e
de ajuns.
(brusc mă priveşte în ochi ca şi cum
şi-ar fi adus aminte de ceva
care l-a frămîntat multă vreme)
şi uite, bătrîne, iubirea a fost aşa de
grăbită
şi pe ascuns
şi pe furatelea
că am uitat de fiecare dată
cîte ceva din mine la locul faptei
ei, îi spun, lasă naibii moartea, vezi că
un cîrd de fete
de la liceul paişpe
a aterizat forţat pe gheaţa din faţa
internatului.
rîde.
(îmi pune palma pe umăr
ca şi cum şi-ar fi descărcat oboseala
tuturor drumurilor făcute sau nefăcute
în viaţa aceasta
în viaţa cealaltă)
o mulţime de lucruri nu le-am trăit dar
mi le amintesc
altele le-am trăit, dar le-am uitat. şi îmi
e de ajuns.
de fapt, toată viaţa am fost oameni
liberi
dar nu am ştiut.
oftează.
dar tu, tu ce ai vrea să ştii
din ceea ce nu ai putea să afli vreodată?
(se ridicase. părul lung, rar, părea
mătasea broaştei vînturată de val;
luna atîrna ca o limbă de cîine la marginea
aerului.
aş fi vrut să-l întreb doar dacă
Dumnezeu a reuşit pînă la urmă să
unească cerurile
de pe lumea asta cu cele de pe lumea
cealaltă.
cuvintele se sufocau unul pe altul )
doar atîta am putut să îngaim, în timp
ce îşi aduna cele cîteva lucruri inutile
pe care fiecare om şi le ia la un drum
lung, lung:
un pahar cu apă?
nu, mulţumesc.