S-a scurs de atunci un secol. Iar astăzi putem contempla un alt "grup al celor cinci", fără nici o legătură cu muzicienii rusi din secolul trecut, deoarece componentii lui abia de s-au cunoscut între ei.
"N-aduce anul ce aduce ceasul": anul 1899 nu reprezintă decît un ceas în lungul sir al secolelor documentar verificabile; iar ceea ce el ne-a adus s-a putut vedea abia mult mai tîrziu, atunci cînd nimeni nu-si mai amintea de îndepărtatul 1899, ca entitate distinctă. A trebuit să înscriem în calendare anul 1999 pentru ca darul de acum un veac să apară în adevărata lui lumină.
Istoria ne-a tot făcut pînă acum cadouri pretioase, de la telefon, telegraf, tren, tetraciclină ori televiziune (pentru a ne mentine în limitele unei singure pagini de dictionar), pînă la apa curentă, electricitate ori încălzirea centrală. Ne-a dăruit însă si pe marii artisti, pe oamenii care ne-au învătat să întelegem altfel lumea si datorită cărora privim astăzi lumea asa cum o privim.
În 1899 s-au născut Vladimir Nabokov, Ernest Hemingway, Jorge Luis Borges, Henri Michaux si Yasunari Kawabata. Faptul că doi dintre ei, Hemingway si Kawabata, au primit mult-rîvnitul Premiu Nobel spune suficient despre "grupul celor cinci", dar mai ales despre specificul premiului în cauză: în strălucita generatie, cei doi au fost conformistii fată de gustul public, acomodatii cu mondenitatea obligatorie. Se vede că selectia Nobel a actionat si aici fără gres.
Ceva adînc îi uneste pe cei cinci mari scriitori veniti din cele patru vînturi. Istoricii literari rigurosi nu vor găsi între ei nici cea mai mică asemănare, nici cea mai vagă afinitate. Ce poate fi comun între fiul strălucit al unei mari familii petersburgheze si provincialul revoltat, născut într-un sătulet din Michigan; între belgianul umil, sortit dificultătilor si mizeriei, si privilegiatul născut într-un frumos cartier al capitalei Buenos Aires? Nimic! Universurile create de ei se învîrt după logică proprie, fără a-si intersecta traiectoriile. În plus, cei cinci s-au ignorat reciproc; cînd rareori s-au privit unul pe altul cu atentie, n-au fost foarte tandri ori comprehensiv. ("Cursurile mele provoacă regulat murmure de satisfactie, scria Nabokov unui prieten la începutul anilor ^50. I-am masacrat ieri pe Maxim Gorki si pe domnul Hemingway: cadavrele sînt imposibil de recunoscut")
Si totusi... dacă limba în care au scris, preferintele lor literare, viziunea asupra lumii ori specificul scriiturii proprii îi despart în chip absolut, o trăsătură ascunsă atestă faptul că au venit pe lume în 1899. Înrudirea subterană apare cu dificultate, după repetate lecturi. Descoperi într-un tîrziu indecizia lor structurală, fertila balansare ce le face tuturor, în ultimă instantă, farmecul. Născuti la limita dintre două tipuri de lume, au sovăit mereu între educatia primită si respingerea ei spectaculoasă. În cele din urmă, au înglobat mostenirea de secol XIX si astfel scrisul lor si-a cîstigat a patra dimensiune. Chiar dacă ulterior se vor debarasa de lestul "artei pentru artă" creînd o nouă lume ă cea contemporană ă, ideile estetice în care fuseseră crescuti le-au temperat pornirile iconoclaste.
"Sovăiala" unora dintre ei ia formă amuzantă. Apărut în momentul cînd Rusia trecea la calendarul gregorian, iar "stilul vechi" coexista cu "stilul nou", Nabokov si-a sărbătorit amuzat, în fiecare an, de două ori ziua de nastere; Borges îsi amintea mereu că a fost conceput în secolul al XIX-lea si că numai astfel spiritul său poate fi explicat; iar Kawabata a început prin a respinge traditia locală, niponă, pentru ca mai tîrziu, după ultimul război, să-si compună o japonezerie proprie, ostantativă, opusă polemic literaturii europene.
Primul război mondial (limită istorică a secolului al XIX-lea) avea să schimbe dramatic viata pentru patru din cei cinci scriitori, aruncîndu-i cu un gest brutal în plină maturitate. Violenta contemporană i-a obligat la actiuni rapide, făcînd din ei "copii ai veacului", de o manieră violentă si tragică.
