Puţini îşi vor mai fi amintind de extraordinarul reportaj al lui Geo Bogza dinainte de război intitulat ca nota de faţă. Autorul coboară din tren în gara Mizil, ca urmare a unui impuls neaşteptat, şi se plimbă pe străzile prăfoase ale orăşelului. Descrie tot ce vede, minut cu minut, timp de două ore şi cinci minute, până la trecerea prin Mizil a trenului următor. De întâmplat, nu se întâmplă prea multe. Tema reportajului e derizoriul, banalul, nimicul, devenite senzaţionale prin forţa descrierii atente, minuţioase şi neselective . „Lumea mi se pare fantastică şi de neînţeles”, scrie autorul o dată suit în tren şi aruncând o ultimă privire de la fereastra vagonului. Iată că, după trei sferturi de secol, magia conţinută într-o simplă descriere ca aceea a lui Bogza e redescoperită de scriitori şi de sociologi. Unul din precursorii procedeului cu pricina este prozatorul francez Georges Perec, care a făcut o „Tentativă de descriere a lucrurilor văzute de la răscrucea străzii Mabillon în ziua de 19 mai 1978”. Un sociolog de azi consideră că procedeul la care au recurs spontan Bogza în 1938 (n-a auzit de el, era să zic: fireşte!) şi Perec în 1978 poate fi transformat de oamenii ştiinţei lui într-o metodă de cercetare la fel de bogată în sugestii ca şi ficţiunile, nu multe, care i-au dat viaţă. Un număr întreg din „Le Monde des Livres” (17 ianuarie) e consacrat „povestirii vieţii” în maniera lui Flaubert, adevăratul creator al descrierii lucrurilor la firul ierbii.