10 ediții! E banal să spun că nici nu știu când au trecut, dar acesta e adevărul. Era în plină criză economică, în 2008, când am început și nu ne gândeam atunci că vom face 10 sau 15 sau 20 de ediții. Făceam, pur și simplu, un festival care se distinge din multe altele existente în țară și în zonă, care are un profil general numai al lui – vizează publicul tânăr, pe acela care a rămas curios, deschis, interesat, indiferent de data nașterii –, care e diferit de la un an la altul – prin generic, invitați, formule artistice –, care aduce alături companii mari și mici, așezăminte de stat și independenți, care urmărește să mențină active și să intensifice legăturile teatrului nostru cu alte culturi teatrale.
N-a fost deloc ușor, cei care organizează evenimente înțeleg perfect ce spun, ceilalți își imaginează cu certitudine. Dar ce mai e ușor în prezent? Și-apoi lucrurile obținute facil nu au darul să te mulțumească așa cum te încântă reușita în ciuda multor vicisitudini. Le mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături, dar și celor care ne-au creat, (in)voluntar dificultăți. Primii ne-au înlesnit materializarea intențiilor de-a crea un eveniment de top. Lista cu numele lor e lungă, o pomenim de fiecare dată. Ceilalți ne-au îndârjit să continuăm, să arătăm că, adesea reportând proiecte personale și cu un surplus de efort, poți împărtăși cu ceilalți magia specială a artelor spectacolului. Iar când Asociația Europeană a Festivalurilor de la Bruxelles te răsplătește, printr-un juriu internațional prezidat de Sir Jonathan Mills, fostul director al Edinburgh Fringe Festival, cu epitetul Remarkable Festival/ Festival remarcabil, adeverind ceea ce știai deja, dar e bine să auzi venind și de la alții, atunci chiar că uiți complet lunile de frământări, miile de telefoane, zecile de mii de mail-uri care se finalizează în conceptul unui asemenea eveniment.
Anul acesta privim către „Orizonturi“, cu invitați din toate zările, de pe șase continente, din toate genurile (teatru, teatru-dans, teatru coregrafic, performance, musical, concerte, noul circ, ateliere, teatru rrom, lecturi publice, lansări de carte, filme, conferințe, seminarii pentru tinerii critici, blogging etc.), către toate sufletele! Ca de fiecare dată, multe exclusivități naționale: artiști din SUA, Brazilia, Anglia, Noua Zeelandă, Australia, Vietnam, Canada, Africa, Scoția, ajunși în premieră în țara noastră; primul volum în limba română cu textele pentru publicul tânăr ale lui Joël Pommerat; un moment special Cântăreața cheală-Lecția, la 60 de ani de viață scenică la parizianul Théâtre de la Huchette, expoziția Selfie Automaton, care vine de la Bienala de la Veneția, unde a reprezentat România (2016), și Utrecht direct la FITPT Iași etc. Indiscutabil, Special Guest Star: Bread and Puppet Theatre al lui Peter Schumann, traversând oceanul pentru a ajunge prima oară în România, exclusiv la Iași!